În primul rând, trebuie făcută o curățenie temeinică în dulapurile și sertarele cu haine. Se scot toate hainele din acestea și se scutură fiecare piesa vestimentară în parte afară, în aer curat. În acest fel vă asigurați că printre haine nu rămâne nicio molie. Eventual, se pot spăla toate hainele, pentru a avea siguranța că nu rămâne vreo molie printre acestea.
Totodată, este recomandat să se curețe foarte bine și interiorul dulapurilor și sertarelor, cu un amestec format din o parte apa și o parte oțet de mere, pentru a îndepărta mirosurile neplăcute și de a alunga moliile.
După ce mobilierul este complet uscat și înainte de a pune hainele înapoi, se pun săculeții antimolii în dulapuri și sertare, apoi se introduc hainele.
Această operațiune trebuie efectuată de cel puțin 2 ori pe an, pentru a evita apariția și proliferarea moliilor.